La 70 de ani Ilie Boca este un artist împlinit. Creaţia lui face parte din patrimoniul culturii noastre, reuşind să aducă una dintre cele mai interesante viziuni ale plasticii noastre, în care recunoaştem elementele modernităţii, pe fondalul unei culturi ancestrale, o creaţie ce se împlineşte cu bogăţia şi forţa imaginaţiei sale.
De pictura lui Ilie Boca nu te poţi bucura decât dacă eşti atras de ceea ce se petrece dincolo de ordinea imediată a realităţii. Tot mai puţin mintea noastră este dispusă să facă legături, să se desprindă de vederea “a la prima”, rămânând încătuşată în acest iureş contemporan consumat la suprafaţa unei vizualităţi ce oferă mult mai puţin, decât conţinutul ei.
Altfel spus, alungăm din imaginaţia noastră o parte esenţială, ce ţine de memoria imaginii. Acest lucru defineşte cel mai bine universal pe care Ilie Boca îl explorează de mai bine de cincizeci de ani, cu aceeaşi prospeţime, cu aceeaşi pasiune pentru a afla ce se petrece dincolo de stratul protector al învelişului.
Acum, când întoarcem privirea asupra acestei creaţii avem perspectiva unui univers fabulos care şi-a căutat reperele în datele lui fundametale. Ce înseamnă acest lucru? Pentru Ilie Boca alcătuirea lumii este definită de o suită de întâmplări, de legături şi relaţii între tot ceea ce compune această lume. Oameni, animale, flori, obiecte văzute permanent în relaţionarea lor, aş spune, o poveste în imagini, despre noi, într-o permanentă raportare la un trecut, ale cărui urme nu pot şi şterse. O creaţie care permanent activează resursele memoriei, care păstrează şi exploatează partea esenţială din ceea ce de-a lungul timpului dispare.
Cred că orice creaţie artistică, nemărturisit, are orgoliul de a păstra, de a face ca ceva din ceea ce relevă să nu se piardă. Mă gândesc astfel că memoria, alături de nevoia de a descoperi şi a te descoperi, de a-ţi afirma individualitatea stimulează este, poate un elementele esenţial, ce declanşează resursele interioare ale creativităţii. În cazul lui Ilie Boca acest lucru este cu siguranţă aşa. Se spune că la câţiva ani după ce Ilie Boca a terminat facultatea, Horia Bernea auzea despre un pictor din Bacău care ar avea deja peste trei mii de lucrări. Era ceva de necrezut, lucru ce l-a determinat să facă un drum la Bacău pentru a-l cunoaşte. Ce a urmat a fost o frumoasă prietenie concretizată, pentru viaţa plastică de la noi, în Tabăra de la Tescani, acolo unde, în fiecare vară se întâlneau şi lucrau mulţi dintre cei care s-au impus de-a lungul anilor în plastica noastră contemporană.
Aşadar, încă din primii ani Ilie Boca a urmat un drum nespecific traseului unui tânăr artist. Stabilit la Bacău el a avut capacitatea, fără a avea complexul provinciei, să atragă aici personalităţi artistice ale momentului, s-a impună viziunea sa personală, a cărei descendenţă nu este legată de tradiţia unei şcoli, ci de un puternic instinct al primordialităţii. Aviditatea cu care pictează de peste patruzeci de ani o constatăm şi acum când atelierul lui oferă lucrări pentru patru mari expoziţii deschise aproape concomitente.
În cazul lui nu putem vorbi prea mult despre influenţa pe care maestrul său, pictorul Alexandru Ciucurencu a avut-o asupra sa. Colorismul, pe care cu uşurinţă îl remarcăm în lucrările sale are alte surse. De asemenea el s-a desprins rapid şi firesc de un realism ce nu-i satisfăcea percepţia, fără însă a renunţa niciodată la reperele figurative.
De unde se naşte această viziune, atâta siguranţă mergând pe un drum mai puţin bătătorit, ale cărui repere nu le caută în tradiţia şcolii româneşti de pictură?
În cazul lui Ilie Boca au funcţionat foarte bine resursele genetice. El a fost şi a rămas un om al locului de unde venea şi îmi amintesc una dintre mărturisirile sale: “port în mine locul în care m-am născut”. Această sintagmă ne oferă cheia dezlegării misterului creaţiei sale, care în ani s-a dovedit a fii atât de autentică, de adevărată, personalitatea pictorului, fiind capabilă să releve spiritual locul din care vine.
Pentru a putea descifra farmecul picturalităţii lui Ilie Boca trebuie să înţelegem că lumea de care el se apropie este complexă şi profundă. Putem vorbi despre un continuu exerciţiu de analiză, de înţelegere a acestei bogate surse pe care o oferă creaţia populară, în cazul lui, mai ales, cea din zona Bucovinei. Această sinteză, făcută în timpi istorici de artistul anonim reprezintă fondul imagistic de la care Ilie Boca porneşte. Il putem cataloga ca un breviar care-i oferă nu atât motivul, ci un anume înţeles al lumii, în care el descoperă cu prioritate reprele ei esenţiale.
Nu ar fi însă suficient să ne oprim aici. Ilie Boca este artistul care simte foarte bine legătura nevăzută dintre lumi şi epoci diferite. La început a fost surprinzător impactul pe care pictura sa l-a avut asupra străinilor. Felul în care aceştia se regăseau în spiritual ei, în reperele ei figurative, arată capacitatea lui de a reda universalităţii semnle unei culture ancestrale. În această zonă pictorul Ilie Boca îşi manifestă pe deplin personalitatea, aici, spiritual său pătrunzător a pus în circulaţie elementele, a redat modernităţii farmecul, sinteza unei culture ancestrale ce îşi depăşeşte limitele geografice. El a descoperit secretul şi a cultivat acea zonă în care culturi aflate la mari distanţe geografice pot comunica. Lucrările lui ne vorbesc despre universalitate, cu elemente extrase dintr-o zonă cu un bogat potenţial cultural, o spiritualitate capabilă de a-şi purta propria individualitate pe marea scenă a lumii.
La fel de bine ca descendenţa, pictorul Boca îşi înţelege şi timpul în care trăieşte. Modernitatea limbajului său plastic se suprapune perfect sintezei culturale în care el îşi găseşte resursele. El înţelege totul la nivelul elementarităţii şi al fragmentului, al uni context expresiv specific. Dincolo de reperul figurativ există, la fel de important, reperul plastic, citit în raportul formă-culoare, acel joc subtil descoperit în fiecare dintre lucrările sale.
Ritmul, energia, frenezia picturalităţii sale se compune din mii de secvenţe, din pete aparent dezordonate, dar pentru un ochi atent fiecare imagine este o lecţie de organizare compoziţională. Libertatea şi autocontrolul sunt cele două strategii cu care el operează. De aici putem vorbi despre un anume laconism al imaginii, o creaţie ce are mereu în vedere sinteza, elementaritatea ce funcţionează ca un reper.
Universul lui Ilie Boca este fascinant, poartă cu el secretul regenerării, este exemplu direct al şansei pe care privirea pătrunzătoare o are în a descoperi profunzimea lucrurilor. Modernitatea acestei creaţii vine de la sine, din felul în care artistul înţelege relaţia dintre dat şi spiritul contemporaneităţii. Voluptatea cu care se naşte această poveste este fascinantă. Pictorul apelează la aproape orice pentru al folosi drept suport. Hârtia, pânza, cartonul, foloseşte tehnicile tradiţionale ale picturalităţii, colajul, dar şi multe invenţii, totul ia parte la această nesfârşită aventură pe care o trăim alături de artist atunci când îi privim lucrările.
Universul lui Ilie Boca a rămas acelaşi, dar felul în care el relaţionează elementele, felul în care modelează linia, intensităţile cromaticii sale de-a lungul anilor s-au schimbat. Nu se pune problema periodizării picturii lui Ilie Boca. Ea are o continuitate, pe care pictorul “o ajută” prin pasiunea cu care revine la compoziţiile mai vechi, făcând totul cu bucuria şi sinceritatea cu care trăieşte fiecare tuşe de culoare.
Expoziţia deschisă la Galeria “Veronikiart” este un bun prilej de a trăi, privindu-I lucrările, bucuria cu care Ilie Boca pictează de aproape cincizeci de ani.
OBSERVATOR CULTURAL, nr.361, 1 martie 2007
